La invitația revistei Casino Inside vă ofer o analiză despre situația economică a României, printr-o cheie fiscală, dar ținând cont de 6 direcții de discuție: Inflația, TVA-ul, Supraimpozitarea, Impozit pe venit vs. Impozit pe profit, Deficite și Împrumuturi.
Despre Inflație
Inflația în România este 15,1% în Ianuarie 2023, iar BNR a înghețat dobânda de politică monetară la 7%.
Inflația este o formă de taxare, una foarte perversă. Singurul beneficiar al inflației este statul, care este și principalul „vinovat”, deficitul uriaș creând o mare cerere de finanțare… Prin inflație, statul își depreciază obligațiile (pensii, salarii) și își crește veniturile, în special din TVA. În plus, statul a fost, anul trecut, și principalul beneficiar al creșterilor de preț la gaze și, într-o măsură mai mică, la energie electrică, datorită creșterii veniturilor din redevențe și din suprataxarea cu 80% a veniturilor obținute de producători. Practic, așa cum am arătat într-o analiză publicată anul trecut, statul a încasat direct (redevență, suprataxare) și indirect (dividende) 95% din creșterea de preț, creând un grav conflict de interese între stat (beneficiar al inflației), pe de o parte, și companii și cetățeni (care au suportat și suportă, în continuare, costul ridicat al inflației), pe de cealaltă parte.
Decizia BNR de a păstra dobânda de politică monetară este corectă, având în vedere că, totuși, inflația pare că s-a temperat semnificativ, în ianuarie 2023 față de decembrie 2022, fiind de doar 0,3%. În plus, o creștere semnificativă a dobânzilor ar fi dus la sufocarea economiei și a cetățenilor cu credite. BNR pare că a încercat un compromis responsabil între scopul său principal (stabilitatea prețurilor, inflație redusă) și interesele companiilor și cetățenilor de a avea dobânzi cât de cât suportabile. Ce este însă mai îngrijorător este menținerea cursului euro/leu foarte stabil, ceea ce face ca – în termeni reali, leul să se aprecieze semnificativ față de euro, ceea ce duce la agravarea unui alt deficit, cel al balanței comerciale. Un leu mai puternic nu este deloc o veste bună, scumpind producția internă și exporturile, ieftinind însă importurile.
Dacă inflația, în 2023, se va reduce semnificativ față de 2022 (ceea ce pare să se întâmple atât datorită contextului internațional, cât și efectului de bază – ne raportăm la prețuri deja crescute), cel care va avea probleme majore va fi mai întâi statul (bugetul a fost construit pe o inflație de 9,6%) și mai apoi firmele și cetățenii, fiind foarte probabil că vor crește și alte taxe…
Despre TVA
Au început să apară voci în spațiul public că mai bine am renunța la Taxa pe Valoare Adăugată pentru că, oricum, o colectăm foarte greu de la contribuabili și înregistrăm pierderi anuale de miliarde din necolectarea ei.
Nu putem renunța la TVA, putem însă să modernizăm ANAF (proces început, dar care se derulează extrem de lent) pentru a îmbunătăți colectarea și reduce GAP-ul uriaș de TVA (35,7% din taxa teoretic calculabilă, adică minus 7,6 miliarde euro pierduți de buget anual). Spre comparație, media UE este de 9%, Bulgaria reușind chiar un fabulos 6,3%.
Comisia a pus de curând, în discuție, ample modificări ale administrării TVA, prin proiectul numit VIDA (Viitorul TVA în Era Digitala), pachet care, dacă va fi aprobat, poate duce la generalizarea E‑factura ca sistem de emitere a facturilor din aplicația gestionată de administrația fiscală, dar și standarde unificate de raportare (DRR) în toate statele europene. Aceste măsuri vor putea însă doar reduce frauda, nu o vor elimina.
Mult mai important decât VIDA, în opinia mea, este adoptarea unui regim definitiv de TVA bazat pe taxare inversă, mai ales că propunerea ca regimul definitiv de TVA să se bazeze pe plăți fracționate este deja moartă, nu se mai discută. Este esențial ca decidenții politici din statele membre să înțeleagă că regimul tranzitoriu, în vigoare de peste 2 decenii, este o invitație la fraudă, iar ei au obligația față de cetățeni să implementeze soluții care să nu mai facă atât de ușor furtul a zeci de miliarde de euro anual, bani plătiți ca TVA de toți cetățenii UE!
Regimul definitiv bazat pe taxare inversă nu numai că ar elimina complet frauda „carusel” – de departe cea mai nocivă în UE, ci ar reduce imens costurile de administrare pentru stat, dar și a costurilor de conformare (deloc mici!) pentru contribuabili și, de asemenea, costurile de finanțare pentru companii, în special pentru exportatori sau pentru companiile care fac investiții, unde TVA‑ul trebuie pre-finanțat până la rambursare. Să spunem și că taxarea inversă ar elimina rambursările de TVA, ceea ce ar elibera peste 50% din forța de inspecție fiscală (care acum lucrează la controalele pentru rambursare). Acești oameni, unii foarte buni specialiști, ar putea fi folosiți pentru a efectua controale în alte domenii susceptibile la neplata taxelor datorate, dar și pentru a îmbunătăți activitatea de îndrumare a contribuabililor.
Unii spun ca taxarea inversă ar însemna sfârșitul TVA, lucru cu care nu sunt de acord. Singura modificare ar fi eliminarea efectivă a cash-flow-lui generat de actualul sistem, adică a sumelor plătite de cumpărător vânzătorului, de vânzător bugetului, sume ce mai apoi se întorc de la buget la cumpărător. Dacă banii nu vor mai circula în B2B, nu va mai exista nimic de furat acolo. Statul se va putea concentra pe colectarea de la vânzătorii finali, în B2C, chestiune mult mai ușor de administrat.
Despre Supraimpozitare
Guvern Ciucă a devenit un campion al suprataxării.
Suprataxăm nu doar viciul, ci și contractele part-time… Din păcate, în ultima perioadă, abordarea fiscalității pare mai degrabă haotică, deloc dătătoare de încrederea că guvernul știe ce are de făcut. Legea este pentru unii mumă („specialii” cu tot felul de facilitați fiscale), iar pentru alții ciumă (suprataxații). Din păcate, sarcina fiscală totală (incluzând aici și contribuțiile obligatorii) depinde mult prea mult de CUM câștigi și nu doar de CÂT câștigi, iar asta distruge liantul care face dintr-o populație o națiune, și anume solidaritatea. Până când nu se va accepta că sarcina fiscală trebuie să fie proporțională cu mărimea câștigurilor, iar baza de calcul a contribuțiilor plafonată la un nivel rezonabil, vom continua să avem tot felul de astfel de absurdități.
Impozit pe venit vs impozit pe profit
Această nouă “nebunie” aruncată pe piață la începutul anului ne propune o impozitare a veniturilor și nu a profitului.
Ideea nu este deloc nouă… Să nu uităm că, în Programul de guvernare al Guvernului Tudose (aprobat de Parlament!), era inclusă, nici mai mult nici mai puțin, eliminarea impozitului pe profit și înlocuirea lui cu un impozit pe cifra de afaceri. Măsura, care scotea România din UE (Directiva Parent/Subsidiary și celelalte fiind aplicabilă doar în cazul companiilor plătitoare de impozit pe profit!), dar și de pe harta oricărui investitor serios (nici Convențiile privind evitarea dublei impuneri nu mai erau aplicabile), a fost din fericire trecută la „discutate și uitate”. Propunerea a revenit ulterior ca un fel de impozit suplimentar pentru companiile cu cifra de afaceri mai mare de 100 milioane euro, impozit numit „taxa de solidaritate” (termen ce pare foarte drag politicienilor). Acum, sub același nume, pare însă că este vorba de un impozit minim (16% pe profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri) ce va afecta doar companiile cu rata de profit mai mică de 6% din cifra de afaceri.
Cine sunt aceste companii? În primul rând, marile companii de stat cu pierderi (CEO, CFR, TAROM, etc). În al doilea rând, marii exportatori, în special firme precum Dacia, Ford, dar și mulți producători de componente auto care au în Romania fabrici, fabrici care – fiind ceea ce noi numim „manufacturing units” – nu pot avea marje de peste 6% fără să intre în contradicție cu chiar legislația privind prețurile de transfer (despre care mulți vorbesc, dar pe care mai nimeni nu pare că o înțelege).
În plus, mai trebuie pusă o întrebare: de ce 100 milioane euro, cum au calculat acest prag ? Eu nu am văzut niciun studiu în acest sens…
Cum poți să justifici un impozit minim pentru o companie care are cifra de afaceri de 101 milioane euro, iar nu și pentru un concurent direct care are doar 99 milioane euro ? Nu este asta o distorsiune a pieței? Cum poate un stat să sancționeze pe cei care produc și vând mai mult ? Nu vrem creștere ?
Despre deficite
Deficitul de cont curent a crescut cu 52,07% în 2022 față de anul precedent, înregistrând un deficit de 26,5 miliarde euro față de 17,4 miliarde cât fusese în 2021! Asta ne-a spus BNR-ul luni, pe 13 februarie. Deficitul balanței comerciale a fost în 2022 de peste 34 de miliarde de euro (sursa: INS), mai mare cu 44% față de anul 2021, adică cu 10,4 miliarde mai mare față de anul trecut! Este înfiorător!
Și mai înfiorător este că finanțarea acestor deficite depinde, în mod fundamental, de fondurile UE, fonduri care par a fi mai nou blocate, din cauza faptului că privilegiații deep state nu vor ceda privilegiile pe care și le-au dat cu generozitate în ultimii ani…
Oricât ar suna de dureros, pare că singura șansă este un blocaj total, care să ne oblige să reconstruim pe alte baze sistemul bugetar și fiscal. Economia reală, companiile care produc și – unele, mai și exportă – duc în acest moment greul. Există însă riscul ca, și acestea să fie gripate de unele din măsurile anunțate, precum impozitul pe cifra de afaceri.
La nivel individual trebuie să fim cu toții prudenți, să nu ne asumăm obligații pe care să nu le mai putem duce.
Despre împrumuturi
Statul, sub actuala conducere a Ministerului Finanțelor, se împrumută la cele mai mari dobânzi de pe piață, atingând niște recorduri uluitoare: anul trecut s-a împrumutat cu 146,5 miliarde de lei de la bănci, populație plus banii din PNRR, iar anul acesta (2023) se estimează că statul se va împrumuta cu 160 de miliarde de lei, din care 55 de miliarde le-a împrumutat deja in Ianuarie ac. Ne împrumutăm la dobânzi de 7% pe an, dublu față de media UE. Ce ne mai ține în picioare, de nu ne prăbușim încă?
Cum spuneam și mai sus, ne îndreptăm destul de rapid spre dezastru. Pare că ai noștri decidenți nu au învățat nimic din lecțiile trecutului (2010) sau din ce s-a întâmplat pe la alții (Grecia). Acum direcția este aceeași ca în 2007 – 2009, explozia deficitelor (bugetar, comercial, al balanței de plăti). Iar atunci nu am avut nici pandemii, nici război, deci acum situația este mult mai periculoasă. În plus, pare că deficitul bugetar – așa uriaș cum e – este subestimat, în special datorită reducerii aportului inflației la creșterea veniturilor bugetare, dar și a scăderii masive a prețului la gaze (din care, să nu uităm, 95% a ajuns la buget).
Ce ne mai ține în picioare? Doar faptul că Guvernul încă se mai poate împrumuta, chiar și la costuri uriașe. Riscul major este însă un downgrade la junk a ratingului de țară, risc care devine din ce în ce mai mare, mai ales dacă PNRR este blocat.
