Corina Stratulat

Oferim pasionaților de numere un interviu în premieră cu Corina Stratulat care este un iscusit numerolog, un antreprenor de succes  și un experimentat strateg pentru transformare personală și profesională. În materialul următor Corina ne va împărtăși multe din secretele numerelor, dar și legătura acestora cu norocul: Cifra Destinului, vibrația pe care o are România și semnificația pe care o are această cifră, sau puteți afla care sunt cifrele voastre norocoase folosind numerele din data voastră de naștere.

Corina Stratulat

Numerele fac parte din viața noastră din ziua în care ne naștem. Care sunt cele mai importante numere din viața unui om? Ziua/Luna/Anul în care s-a născut?  Ziua de naștere a copilului? Etc

În viața noastră apar peste tot numere și cifre, ele au o vibrație energetică. Toate sunt importante pentru că oferă informații necesare pentru a lua decizii potrivite și a ne construi viața dorită. Dacă ne raportăm la data de naștere, acele cifre ne arată “aluatul” din care suntem făcuți. Toate cifrele se analizează și interpretează, obținându-se un cod numerologic personal.

Cum ne ajută numerologia să avem o viață frumoasă și împlinită?

Prin interpretarea tuturor cifrelor din data de naștere vedem care este potențialul nostru nativ, care ne sunt abilitățile puternice și slabe, care ne este capacitatea psihică, emoțională, cognitivă, fizică, sexuală, intelectuală, etc. Omul este o structură foarte complexă, funcționează ca un BIO-COMPUTER și prin interpretarea numerologică avem claritatea acestei structuri complexe cu care ne-am născut. Pornind de la cifrele din data de naștere realizăm matrița psiho-energo-informațională și aceasta arată resursele unui om, în ce domenii poate să aibă succes, care îi sunt slăbiciunile și fricile. Obținem informații legate de destinul omului și de karma acestuia.

Numerele poartă o anumită simbolistică, că e vorba de superstiții, sau au o însemnătate religioasă, numerele poartă cu ele și un mesaj. Cum descifrați aceste mesaje pentru oamenii interesați de acest lucru? Îi puteți consilia pe oameni să descopere misterele din partea numerelor care le guvernează viața?

Numerologia este o știință, încadrată mult timp în domeniul ezoteric, în acest moment este o cunoaștere exoterică. Datorită Metodei lui Pitagora de interpretare, denumită și Numerologia Modernă, avem posibilitatea să descifrăm rapid și exact orice situație/eveniment în care apar cifre. Da, consilierea vine pe baza analizei detaliate și scopul este identificarea soluțiilor de care fiecare om are nevoie pentru viața sa. Informația se folosește în viața de zi cu zi, identificăm stilul de viață potrivit pentru a ajunge la succes, cum o persoană își poate păstra sănătatea, cum poate avea relații fericite și care sunt momentele în care să facă schimbări profesionale.

Cititorii noștri sunt persoane care doresc să se distreze încercându-și norocul. Care este legătura între numerologie și noroc? Există vreo posibilitate să-i ajutăm să afle, de exemplu, care pot fi numerele care vor ieși la Loterie săptămâna viitoare? Sau numerologia ține mai mult de relația personală cu familia, cu cercul apropiat de prieteni, cu ceea ce te pasionează sau cu munca pe care o desfășori?

Fiecare om are capacitatea să aleagă conștient ceea ce face. Studiile spun că într-o zi o persoană face peste 30.000 de alegeri. Mult prea puține sunt conștiente, majoritatea sunt luate inconștient în funcție de anumite predispoziții cu care omul s-a născut, de convingerile și credințele preluate din mediul/familia în care a crescut. Gradul de conștientizare al omului este undeva la 5%.

„Norocul” apare atunci când omul are nevoie să trăiască acea experiență și se creează condițiile necesare și suficiente. Sunt metode pentru a crește ”norocul” omului prin propriul lui efort. La nivel speculativ, poate folosi anumite vibrații care îi sunt favorabile. De exemplu, putem considera ca și cifre norocoase cifrele din ziua de naștere sau suma tuturor cifrelor din data de naștere, în numerologie fiind denumită CIFRA DESTINULUI.

Corina Stratulat numerolog

Există vreo legătură între numerologie și astrologie? Vă întreb ca un profan în materie. Dacă da, cine influențează pe cine? Cine are importanța mai mare?

Sunt două științe complementare, ambele folosesc data de naștere, însă printr-o metodă diferită de interpretare. Recomand ca orice persoană să solicite atât numerograma (interpretarea numerologică), cât și astrograma.

În fiecare cultură, zonă a Pământului, există numere (sau înșiruiri de numere) considerate norocoase, precum 333, 777, 888. După cunoștințele dvs.România și românii au și ei un șir de numere care le aduc noroc sau care le guvernează existența în această zonă a lumii? Credeți că are legătură numerologia cu zona geografică în care ne situăm?

Fiecare OM se naște într-o anumită dată, familie/neam și loc. Nimic nu este întâmplător. Locul în care ne naștem are mare relevanță în dezvoltarea omului. În cazul anumitor persoane nu este benefic să părăsească locul natal, iar pentru altele e nevoie să călătorească. Sunt persoane care se pot îmbolnăvi fiind departe de locul natal și doar întoarcerea pentru câteva zile le aduce vindecarea. Omul este legat de energia Pământului. Fiecare oraș, fiecare țară are o anumită vibrație, se calculează și analizează numerologic. Cei care locuiesc sunt influențați de aceste vibrații. De exemplu, România are vibrația 8. Persoanele dornice de putere se pot adapta ușor. Le este mai ușor să obțină succesul în România celor care au cifra 8 dominantă în codul lor numerologic. Pe scurt, semnificația cifrei 8 este: putere, simț al datoriei, responsabilitate, spirit de justițiar, spirit de sacrificiu, iubire necondiționată, Pământ, pragmatism, etc.

Majoritatea cititorilor noștri sunt pasionați de numerologie pentru că aleg să se distreze punând un
bilet la loterie sau bingo sau alegând diverse numere atunci când se distrează la ruletă, să zicem. Așadar relația cititorilor noștri este una foarte apropiată de numerologie. Însă modul în care utilizăm numerele atunci când te distrezi și când plătești pentru acest tip de distracție trebuie făcut într-un mod responsabil astfel încât oamenii să nu depășească anumite limite care iar putea face să-și piardă controlul. Dvs ce părere aveți, este bine să ne forțăm norocul?

Eu sunt de părere că nu ne putem “juca” cu ceea ce cunoaștem parțial sau nu cunoaștem deloc. Să ne asumăm riscurile reale când ne jucăm, și responsabilitatea când alegem conștient să folosim niște resurse. Fiecare OM are capacitatea să-și modeleze realitatea, are o mare putere a gândului, o putere a  cuvântului și în primul rând la acest nivel creează anumite conexiuni/efecte în Univers. Ne place sau nu, orice acțiune (cauză) are un rezultat (efect), deci Legea Cauză-Efect nu poate fi evitată.